Cercetasia a reprezentat pentru mine, in primul rand, un cadru de manifestare a intereselor si a pasiunilor mele. De mica mi-a placut sa merg pe munte, iar iesirile in natura ale cercetasilor sunt mai ales pe munte. Pasiunea pentru catarat mi-am descoperit-o in aceste iesiri pe munte si in urma zilelor petrecute cu cercetasii la panoul de la noi din cetate. O mai veche, dar constanta, dorinta de-a mea era sa fac sapaturi arheologice. Ea s-a implinit sub o alta forma in unul din campurile cercetasesti, cand am lucrat la dezgroparea si refacerea zidurilor unei cetati medievale in Seini, Maramures.

Pot sa spun ca experienta cercetaseasca e responsabila pentru unele restructurari ale personalitatii mele. Interactiunea si munca in echipa pe care se bazeaza cercetasia m-au transformat dintr-o persoana prea putin sociabila, neimplicata, intr-una deschisa, care se adapteaza mai usor la nou, care abordeaza neprevazutul cu mai multa siguranta. Dintre toate lucrurile pe care le-am facut ca cercetas, cele mai mari bucurii mi le-au adus campurile. Zilele petrecute in munti, traseele obositoare, serile reci in jurul focului, cantecele la chitara, noptile dormite in cort, distractia nebuna, intamplarile tragi-comice nelipsite, mancarea gatita fara prea mare preocupare pentru gust, toate acestea au facut din anii de liceu cei mai frumosi ani din viata mea de pana acum.

Tot cercetasiei trebuie sa-i fiu recunoscatoare pentru unii dintre cei mai buni prieteni ai mei. Si, credeti-ma, nicaieri nu se formeaza prietenii mai solide si mai sincere decat in campurile cercetasesti. Grija pentru semenii nostri defavorizati, dorinta de a influenta si de a contribui la viata orasului au luat o forma activa. Asta nu doar datorita cadrului oferit de cercetasie, ci, mai ales, unor lideri care au reusit sa foloseasca instrumentele pe care le pune la dispozitie cercetasia pentru a ne modela si pentru a ne ajuta sa ne dezvoltam conform idealului cercetasesc.

Dupa doi ani de cercetasie, m-am detasat de atitudinea comuna romaneasca, de textele pe care le auzim in fiecare zi: ca nu se face nimic in tara asta, ca nu exista oameni interesati, ca potentialul tarii (din toate punctele de vedere) nu e valorificat, ca tinerii nu au interese serioase si altruiste, ca putini sunt aceia care isi urmaresc pasiunile. Direct si indirect, prin cercetasie am cunoscut oameni multi, multi tineri implicaţi, responsabili, dezinteresati si pasionati. Datorita activitatilor pe care le-am desfasurat la cercetasi, am intrat in legatura cu organizatii si oameni care, prin munca lor, contrazic credinta ca nimic nu se intampla in Romania ori in orasul nostru, in particular.

Articol scris de Simina Motoc si preluat de pe site-ul ziarului Crisana.